Fata de 13 ani din Ragusa era singură, când românul de 28 de ani a intrat în locuinţa acesteia şi a abuzat-o sexual.
Doi români: unchiul de 42 de ani şi nepotul de 24 de ani, au fost arestaţia astăzi la "Iper Monte Bello" din Brembate, Bergamo.
Acesta are 28 de ani şi a fost prins noaptea trecută în flagrant delict, în timp ce fura dintr-un Mercedes.
Poliţiştii l-au arestat pe Jeleru Miluţă Cătălin de 23 de ani, fără ocupaţie. Românul este de câteva luni în Alcamo, oraşul unde a avut loc agresiunea.
Anchetatorii sunt de părere că românul şi italianul aveau o relaţie de prietenie. Italianul a fost înjunghiat după ce a refuzat să îi dea bani românului.
Forţele de ordine au arestat doi români, în urma unei agresiuni care s-a soldat cu spitalizare.
Hoţii au fost arestaţi într-un centru comercial din Rimini. Aceştia aveau asupra lor marfă în valoare de 800 de euro.
După ce l-a înjunghiat pe român în abdomen, italianul a plecat acasă şi a curăţat dovezile agresiunii sale. Ulterior s-a predat carabinierilor.
În urma unui control de rutină al poliţiştilor din Ferrara, un român a fost prins conducând fără permis. Documentele pe care le avea asupra lui erau false.
Românul avea emis pe numele său un mandat de arestare internaţional, emis de Tribunalul din Vrancea, sub acuzaţiile de fals şi uz de fals.

Iubire. Vă simţiţi din ce în ce mai bine şi mai relaxat împreună cu persoana iubită.Sănătate. Cardiacii ar trebui să respecte cu sfinţenie tratamentul prescris de specialist.Bani. Nu sunt excluse câştigurile consistente din postura de simplu angajat.


