Cristian Chivu este se simte bine iar recuperarea în urma accidentării din meciul cu Chievo se apropie de final. Jucătorul va începe de săptămâna viitoare alergările.
Într-un interviu acordat ziarului sportiv ”Gazzetta dello Sport”, Cristian Chivu a declarat că în maxim o săptămână va reîncepe, cu acordul medicilor, să alerge. Apoi, pe parcursul lunii februarie se va antrena treptat, fără a executa lovituri de cap, pentru ca la finalul lunii martie să reintre în campionat.
„Acestea sunt calculele mele, însă trebuie să vedem ce calcule fac medicii. Când e vorba de un mușchi, jucătorul este cel care decide dacă joacă sau nu. Când e vorba de cap, decizia o iau doctorii” a declarat Chivu pentru ”Gazzetta dello Spor”.
În prezent jucătorul român se află împreună cu familia la București însă va reveni în Italia zilele următoare. Fotografia în care apare cu capul dezgolit iar cicatricea operației este extrem de vizibilă a fost realizată pentru cotidianul sportiv italian chiar în apartamentul căpitanului naționalei.

Iubire. Vi se reproşează că pentru dv. persoana iubită parcă nici nu ar mai exista! Sănătate. Un regim alimentar adecvat îşi va arăta roadele (vi se va invidia silueta). Se pot acutiza dischineziile biliare (suferinţele hepatice în general). Bani. Sunteţi preocupaţi toată ziua de restabilirea unui buget familial „normal".


