Potrivit tragerii la sorţi organizate duminică la Oslo, artistul care va reprezenta România la Eurovision va evolua în cea de-a doua semifinală a concursului.
Pe 27 mai, cel care va reprezenta România va urca pe scena din Telenor Arena alături de concurenţi din Elveţia, Lituania, Georgia, Turcia, Islanda, Slovenia, Suedia, Ucraina, Olanda, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Azerbaidjan, Israel, Cipru şi Armenia.
Citiţi şi:
Anul trecut, reprezentanta României la Eurovision, Elena Gheorghe, a evoluat în prima semifinală a competiţiei de la Moscova.
De asemenea, în prima semifinală a Eurovision, organizată pe 25 mai, vor evolua artiştii care vor reprezenta Serbia, Finlanda, Rusia, Grecia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Islanda, Moldova, Malta, Portugalia, Macedonia, Letonia, Belarus, Belgia, Polonia, Albania şi Estonia.
Pe lângă telespectatorii ţărilor participante, în prima semifinală vor vota şi cei din Germania şi Spania, iar în cea de-a doua cei din Norvegia, Marea Britanie şi Franţa. Acestea sunt calificate direct în finală, ca urmare a statutului de ţări care contribuie financiar la organizarea Eurovision (Germania, Spania, Marea Britanie şi Franţa) şi a celui de câştigătoare a ediţiei precedente (Norvegia).
Ordinea de intrare în concurs va fi stabilită de organizatori în martie, informeazã Agerpres.
Finala naţională a Eurovision se va desfăşura pe 6 martie la Circul de stat din Capitală şi va fi deschisă de Răzvan Crivaci cu piesa 'Jack Pott', urmat de Luminiţa Anghel,Tony Tomas şi Adrian Piper cu 'Save Their Lives', Paula Seling & Ovidiu Cernăuţeanu cu 'Playing with fire', Dalma Kovacs cu 'I'm running', Alexandra Ungureanu cu 'Crazy', Pasager cu 'Running out of time', Lora şi Sonny Flame cu 'Come along', Hotel FM cu 'Come as one', Zero cu 'Lay me Down', Lucia Dumitrescu cu 'See you in Heaven Michael', Paula Seling şi Kamara Ghedi cu 'It's not too late', Lulu şi The Pupets cu 'Searching for perfect emotion', Anda Adam & Connect-R cu 'Surrender', Tina G cu 'Love is war', Alexa cu 'Baby' şi Catalin Josan cu 'Around around'.
Pe 6 martie, juriul din Bucureşti şi din cele patru studiouri teritoriale ale TVR - Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova şi telespectatorii concursului vor desemna reprezentantul României la Eurovision. Finala europeană a Eurovision se va desfăşura pe 29 mai la Oslo, în Norvegia, după ce anul trecut norvegianul Alexander Rybak a câştigat concursul organizat la Moscova cu piesa 'Fairytale'.
Reprezentanta României la Eurovision 2009, Elena Gheorghe, s-a clasat pe locul 19 cu melodia 'The Balkan Girls'.

Iubire. Vă simţiţi din ce în ce mai bine şi mai relaxat împreună cu persoana iubită.Sănătate. Cardiacii ar trebui să respecte cu sfinţenie tratamentul prescris de specialist.Bani. Nu sunt excluse câştigurile consistente din postura de simplu angajat.


