Avalanşele care s-au petrecut la sfârşitul săptămânii trecute au făcut opt victime pe teritoriul Italiei. Guvernul doreşte pedepsirea celor care le provoacă.
Sute de persoane sunt implicate în operaţiunile de căutare ale persoanelor rămase sub zăpadă în urma avalanşelor. Majoritatea persoanelor care au decedat nu au respectat regulile de siguranţă şi nici indicaţiile salvamontiştilor.
Din cauza numărului crescut de decese, Guvernul italian, la propunerea Departamentului Protecţiei Civile, a prezentat un amendament pentru decretul de lege în privinţa urgenţelor, prin care toţi cei care provoacă o avalanşă în care îşi pierde viaţa o persoană să fie închişi în puşcărie.
Totodată, cei care schiază în afara zonelor amenajate ar putea primi o amendă de 5000 de euro, potrivit ¨Corriere della Sera¨. Aceeaşi pedeapsă ar putea să o primească şi cei care se aventurează pe versanţi atunci când prognozele meteo sunt nefavorabile.
VEZI AICI VIDEO CU AVALANŞA CARE A ÎNGHIŢ TREI TINERI PE MUNTELE CIMONE.
Consultanta GRATUITA-apostile,supralegalizari,cetatenii,declaratia de valoare, etc

Iubire. Vi se reproşează că pentru dv. persoana iubită parcă nici nu ar mai exista! Sănătate. Un regim alimentar adecvat îşi va arăta roadele (vi se va invidia silueta). Se pot acutiza dischineziile biliare (suferinţele hepatice în general). Bani. Sunteţi preocupaţi toată ziua de restabilirea unui buget familial „normal".


