Judecătorii Curţii Penale a Tribunalului din Genova l-au condamnat pe Sergiu Valerian Iepure (33 de ani), cel care a fost judecat pentru o faptă comisă în august 2009.
Românul a sechestrat atunci o peruviancă de 32 de ani, angajată a hotelului unde era cazat. Femeia a fost bătută şi violată.
Potrivit reconstituirii făcute de procurorii care au instrumentat cazul, românul, un fost cadru militar, a chemat-o pe femeie sub pretextul că nu funcţionează televizorul. Odată intrată în cameră, ea a fost asaltată de pumni şi dată cu capul de cadă.
Logodnicul acesteia, care venise să o aştepte la ieşirea din tură, a dat alarma, văzând că nu mai vine. Poliţiştii au descoperit-o în camera românului, dezbrăcată, întinsă pe jos în baie şi în stare de şoc, potrivit "AGInewsOn".
Consultanta GRATUITA-apostile,supralegalizari,cetatenii,declaratia de valoare, etc

Iubire. Vi se reproşează că pentru dv. persoana iubită parcă nici nu ar mai exista! Sănătate. Un regim alimentar adecvat îşi va arăta roadele (vi se va invidia silueta). Se pot acutiza dischineziile biliare (suferinţele hepatice în general). Bani. Sunteţi preocupaţi toată ziua de restabilirea unui buget familial „normal".


