Medicii români sunt exemple de profesionalism

Irene Brumărescu (stânga sus) se dedică meseriei sale cu pasiune

Irene Brumărescu este solicitată și în timpul liber, în cazul accidentelor grave sau în cazul transplanturilor de rinichi. Stabilită de 20 de ani în Sicilia, spune că a simțit uneori din partea colegilor săi italieni ”mici nuanțe de invidie”.

O meserie care ”nu cunoaște ore”

”Medicina a fost pasiunea mea încă de mică” povestește Irene Brumărescu (40 ani). Bucureșteanca și-a început studiile în domeniu cu liceul „C. A. Rossetti” din capitală, profilul de științe biologice, apoi a decis să continue la Facultatea de Medicină din Palermo, unde a absolvit „cu notă maximă” în 1996. După patru ani de specializare, în 2000 a intrat prin concurs la Spitalul civic din Palermo.

„Salvăm viețile oamenilor, dar se vorbește foarte puțin de noi” spune cu tristețe românca. ”Este un drum foarte greu, dar trebuie să fie un drum îndemnat de pasiune. În afara aspectului financiar, meseria de medic este solicintantă și „deși îți dă posibilitatea să trăiești într-un mod decent, tot ceea ce faci trebuie să faci cu pasiune” explică Irene. Este o meserie care nu cunoaște ore și care de multe ori nu-și dă posibilitatea să te dedici familiei iar cele mai multe sărbători sunt petrecute în spital.

Timpul liber al româncei este aproape inexistent. Pe lângă turele de gardă pe care le face în spital și cele pe care le asigură pe salvare și pe elicopter, doctorița face vizite la domiciliu. În plus, datorită profesionalismului și priceperii sale este chemată, indiferent de oră, în momentul în care sunt transplanturi de rinichi.

”Elicopterul este solicitat de foarte multe ori pe zi, în special în așa-zisele servicii primare unde plecăm să reanimăm persoane care sunt victimele accidentelor pe autostradă, dar facem și foarte multe transporturi între un spital și altul” explică doctorița.

Printre pacienții sunt și români veniți chiar din țară pentru un transplant

Frecvent Irene Brumărescu întâlnește printre pacienții săi și cetățeni români, unii dintre ei „care nu au putut să aibă ajutorul sanitar necesar în România și s-au refugiat aici și pe care i-am suținut la fel cum îi susțin și pe alții, dar în cazul lor cu un mare sentiment de patriotism” povestește doctorița.

Uneori Irene îndeplinește și funcția de translator pentru pacienții români: ”Am fost chemată de multe ori dintr-o sală de operație în alta ca să-i ajut pe pacienții români care nu vorbeau bine italiana și am fost traducătorul lor”.

Nuanțe de invidie din partea colegilor italieni

În cariera sa, Irene nu a întâmpinat dificultăți, însă invidie da. ”Un pic de răutate, de invidie am simțit câteodată din partea italienilor. În general am fost înconjurată de persoane plăcute și foarte bune, dar câteodată s-a întâmplat să simt un pic o nuanță de invidie” povestește românca.

Pacienții văd numele ei pe ecuson și de cele mai multe ori o întreabă pe Irene de unde este. ”Au o foarte mare admirație pentru străinii care reușesc să se integreaze perfect într-o societte ca a lor” spune doctorița, mândră de admiratorii ei.

124 vizualizări

Taguri: medic, palermo, pasiune, profesionalism, roman

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (1)
Anonim (neverificat) din PITESTI in data de 26 Februarie, 2010 - 22:28

Nu conteaza unde salvezi vieti.Daca faceti meseria cu placere este Ok. Treceti peste invidii, asa suntem noi romanii suntem priviti cu invidie si ura este normal deoarece multi fac ce nu trebuie,si de aceea suntem dispretuiti. Noi muncim pe bani mai putini pentru a avea un trai mai bun care pentru straini inseamna dispret.Sa nu uitati totusi de tara in care traiesc rudele si prietenii ,locul unde a fost pusa temelia acestei meserii.Multa sanatate si mergeti inainte.FELICITARI !

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
morarudorina
alexandra_sarau
rosu adela
BIS
matematicaprofesor
HELENA JUDIT MOLNAR
           
HOROSCOP 23.06.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Vi se reproşează că pentru dv. persoana iubită parcă nici nu ar mai exista! Sănătate. Un regim alimentar adecvat îşi va arăta roadele (vi se va invidia silueta). Se pot acutiza dischineziile biliare (suferinţele hepatice în general). Bani. Sunteţi preocupaţi toată ziua de restabilirea unui buget familial „normal".
 

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi