Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Românul găsit acum câteva zile înecat în apele râului în Centa, la Albenga, a decedat dint-o întâmplare stupidă.
de Sanda Uţă in data de 19 Martie, 2010 - 10:00
În cadrul unui proiect internaţional, actorii români vor da viaţă personajelor din farsa tragică "Lecţia".
Aceasta este considerată a fi una din capodoperele tragi-comice ale dramaturgului de origine romană Eugène Ionesco. Spectacolul este elaborat de elaborat de teatrul Corsini-Catalyst şi Regiunea Toscana şi oferit românilor în colaborare cu Teatro Puccini, Municipalitatea din Barberino di Mugello şi sub patronajul Ambasadei României în Italia. În distribuţie, alături de Horaţiu Mălăele, maestru al scenei româneşti contemporane, care semnează şi regia spectacolului, se află Natalia Călin, Victoria Dicu şi Aylin Cadâr. Programul spectacolului “Lecţia”, interpretat de actori ai Teatrului Naţional Bucureşti: Vineri, 26 martie 2010, orele 10.00, Teatrul Corsini Barberino di Mugello Sâmbătă, 27 martie 2010, orele 21.00, Teatrul Corsini Barberino di Mugello Marţi, 30 martie 2010, orele 21.00, Teatrul Puccini Miercuri, 31 martie 2010, orele 21.00, Teatrul Puccini Urmareste-ne si pe:| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |