Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Românul găsit acum câteva zile înecat în apele râului în Centa, la Albenga, a decedat dint-o întâmplare stupidă.
de Cornel Toma in data de 24 Mai, 2010 - 02:32
După violenţele din via Triboniano, autorităţile milaneze au confirmat că nu renunţă la ideea de a evacua tabăra de ţigani.
ONG-ul EveryOne a anunţat ieri printr-o notă de presă că pregăteşte un dosar pentru a sesiza Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului de sitaţia de la Milano. Potrivit celor trei co-preşedinţi ai organizaţiei, Roberto Malini, Matteo Pegoraro şi Dario Picciau, autorităţile milaneze difuzează informaţii false. „Primarul (Letizia Moratti, n.r.) afirmă că acum patru ani tabăra Triboniano era în mâna infractorilor, dar probabil nu a intrat niciodată acolo. În realitate acolo erau 950 de persoane dintre care 500 de copii, numeroşi bolnavi, toţi abandonaţi de instituţii, marginalizaţi şi suspuşi brutalităţilor de tip rasist”, se arată în comunicat. „Viceprimarul (Riccardo De Corato, n.r.) spune că în 2007 centrele sociale au provocat o revoltă, dar nici asta nu este adevărat. În realitate o comunitate de rromi proveniţi din România, dintre care jumătate erau copii, se adăpostise acolo, dar au fost fugăriţi cu o violenţă inutilă”, scrie EveryOne. Organizaţia a anunţat că situaţia de la Milano va ajunge pe masa de lucru a Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, întrucât atât în cazul „Triboniano” cât şi altele se încalcă frecvent drepturile omului. Citeşte şi: VIDEO Ciocniri violente între forţele de ordine şi ţigani la Milano Urmareşte-ne şi pe:| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |